Grădinarii își doresc un peisaj care să hrănească și să favorizeze viața sălbatică. Dar își doresc, de asemenea, frumusețe, un spațiu de joacă pentru copii, intimitate și, poate, chiar și o parcelă de legume. Desigur, este o sarcină dificilă, dar "Peisajul viu" arată cum se poate face. Următorul fragment este din capitolul 5, “Aplicarea straturilor în grădina casei.”
Cumpărați această carte din magazinul MOTHER EARTH NEWS: Peisajul viu.
Ce dă viață unui peisaj? Grădinăritul este unic printre arte, deoarece materialele sale primare sunt literalmente vii, dar sunt grădinile doar aranjamente frumoase de obiecte vii? O conștientizare tot mai mare a unei game largi de relații de mediu sugerează că abordarea tradițională orientată spre obiect a creării grădinilor nu ne poate ghida în proiectarea și îngrijirea peisajelor care sunt cu adevărat durabile. Având în vedere știința ecologică și studiile culturale, avem ocazia de a adopta o nouă etică care să contureze o rețetă modernă pentru un habitat incluziv: o etică care acceptă dinamica în schimbare a lumii noastre, recunoscând în același timp necesitatea de a proteja și conserva ceea ce este vital și de neînlocuit.
Putem promova abordări intens locale ale designului, care sunt în același timp conștiente de realitățile globale, înțelegând că până și cele mai umile și necesare călătorii ale noastre pot fi ghidate de un limbaj universal de administrare a peisajului. Plantele vor fi întotdeauna în centrul grădinăritului, dar în loc să începem cu un set de obiecte, putem începe cu un set de obiective pentru a ne asigura că peisajele în care trăim sunt frumos stratificate, diverse din punct de vedere biologic și funcționale în general.
Nu vă fie teamă să cereți multe de la grădina dumneavoastră. Cu puțină gândire și o îngrijire modestă, o grădină poate fi multe lucruri—chiar și lucruri care ar putea părea incompatibile sau contradictorii. De exemplu, o grădină bună trebuie să fie practică. Îngrijirea pe care o necesită trebuie să fie echilibrată în funcție de capacitățile noastre, dar trebuie să asigure nevoile esențiale care variază odată cu grădinarii: suprafețe sigure pe care să te plimbi, să alergi, să te așezi sau să te joci; adăpost împotriva furtunilor; un loc răcoros vara și poate un loc cald iarna. Dar aceeași grădină poate fi, de asemenea, un loc senzual care aduce plăceri variate în rutina vieții’s: culoare, textură, parfum, o sală de mese în aer liber, cântecul păsărilor dimineața și, poate, un cor de privighetori noaptea.
După cum a sugerat David Abram în 1996, “lumea senzuală este întotdeauna locală.” O mare parte din senzualitatea, amploarea și frumusețea peisajelor locale derivă din asocierile de lungă durată dintre floră și faună, dar este, de asemenea, profund influențată de cultura locală și globală. Din fericire, prăpastia care separă peisajele biologice de cele culturale este în scădere. O grădină dedicată conservării unui ecosistem unic nu trebuie să excludă o bucată de istorie umană care supraviețuiește în mijlocul ei, la fel cum un peisaj dedicat artizanatului uman nu trebuie să neglijeze o rămășiță vitală de bogăție ecologică din interiorul granițelor sale.
Indiferent de mărimea ei, o grădină bine concepută poate fi atât intimă, cât și extinsă. Ea poate include spații intime care încurajează aprecierea detaliilor infinite, precum și spații orientate spre exterior care ne îndrumă să contemplăm o întindere infinită. Spațiul intim poate fi la fel de modest ca un colțișor definit de o vegetație bogat stratificată. Spațiul expansiv ar putea fi pur și simplu o bancă amplasată cu îndemânare, cu o vedere clară spre cer printr-o fereastră din boltă.
Fiabilitatea și spontaneitatea pot părea opuse, dar nu trebuie să fie așa. Un design inspirat le poate oferi pe amândouă. Ar trebui să ne putem baza pe o grădină pentru a face multe lucruri specifice la timp și în mod fiabil, dar de fiecare dată când ne întoarcem la ea, ar trebui să existe un element de șansă, o prezență sau un eveniment încântător pe care nu l-am fi putut anticipa niciodată.
Peisajul local este cel mai influent, deoarece petrecem cel mai mult timp în el. Pentru că este atât de aproape de noi, o grădină rezidențială este peisajul local suprem. Din aceste motive, două dintre cele mai esențiale calități ale unei grădini sunt aceea de a putea fi parcursă și privită. Ar trebui să ofere căi practice, căi senzuale și o varietate de alte trasee care să ne ducă acolo unde trebuie să ajungem. În același timp, aceste căi ar trebui să ne provoace să privim mai atent, să punem mai multe întrebări și să contemplăm frumusețea dinamică a proceselor interdependente.
Grădinile au adesea rolul de a ne oferi un refugiu: un loc personal, departe de aglomerație, care oferă nenumărate oportunități de exprimare individuală. O grădină sau un peisaj personal este un loc în care ne putem spune povestea în felul nostru. Ne poate liniști și ne poate oferi noi perspective, chiar și atunci când suntem singurii ascultători. Într-o altă zi sau în timpul unei stări de spirit diferite, aceeași grădină poate fi mai vie atunci când îi invităm pe alții să o împărtășească cu noi: reacționând la ea, bucurându-se de ea și găsindu-i noi semnificații. Atunci când împărtășirea se extinde dincolo de prezența umană, o grădină contribuie la întreținerea multor forme de viață, iar acestea, la rândul lor, ne ajută să ne întreținem pe toți.
Crearea spațiului cu arhitectură organică
Nu există aspecte care să influențeze mai mult modul în care experimentăm o grădină decât calitatea și amenajarea spațiilor sale. Printre posibilitățile nelimitate, spațiile grădinii pot funcționa ca sufragerii în aer liber, săli de mese, locuri de joacă, spații de baie sau de înot, scene, adăposturi, muzee, habitate ale faunei sălbatice, ateliere, pepiniere sau zone de producție de alimente. Spațiile de grădină bine construite oferă experiențe de viață care nu se compară cu nimic din ceea ce se poate obține cu arhitectura de interior. La fel ca în cazul oricărei arhitecturi, caracteristicile materialelor utilizate influențează profund natura rezultatelor, iar relațiile dintre spații și căile care le conectează sunt, de asemenea, parte integrantă a succesului lor.
La fel ca arhitectura clădirilor, arhitectura peisagistică se bazează în general pe materiale dure pentru a crea căi și spații—cărămidă și piatră mortară, țiglă, lemn, metal și sticlă—și de obicei, pentru a le adapta la peisaj, se recurge la o nivelare extensivă. Această abordare este atât costisitoare, cât și durabilă, dar există costuri suplimentare pentru durabilitatea peisajelor dure. Amenajările dure sunt statice în mod durabil: ele fac ceea ce fac în mod fiabil, dar cu o capacitate intrinsecă redusă de spontaneitate.
Poate că mai importantă este imuabilitatea relativă a modelelor hard. Acestea sunt dificil și costisitor de modificat sau de adaptat la circumstanțe în schimbare în peisaj sau în rutina vitală a locuitorilor. Proiectele dure sunt uneori singura soluție arhitecturală practică pentru funcțiile peisagistice necesare; cu toate acestea, în multe situații există o opțiune mai moale, mai imaginativă, și anume aceea de a se baza în principal pe arhitectura literalmente organică—plante—pentru crearea spațiului.
Cuvântul "organic" se poate referi la materiale alcătuite în principal din carbon, așa cum sunt plantele. Este, de asemenea, utilizat (prima dată și poate cea mai faimoasă dată în 1954 de Frank Lloyd Wright în "The Natural House") pentru a se referi la lucruri care nu sunt vii, cum ar fi arhitectura, care au fost construite sau au evoluat în moduri care imită formele, modelele și procesele de creștere ale organismelor vii.
Crearea de spații cu o arhitectură cu adevărat organică are multe avantaje. Spațiile realizate din plante sunt infinit de mutabile. Ele, precum și pasajele dintre ele, pot fi modelate și reformate în pași mici sau cu gesturi dramatice, la o fracțiune din costul materialelor dure. Spațiile realizate din plante sunt în mod inerent evolutive și receptive, deoarece materialele vii care le definesc reacționează în mod constant la condițiile, evenimentele și anotimpurile în schimbare. Poate cel mai important, o încredere în arhitectura organică înseamnă că o mare parte din grădină va fi făcută din plante. Dacă peisajele rezidențiale vor juca un rol din ce în ce mai important în susținerea diversității floristice și faunistice, acest ultim punct este esențial.
Furnizarea de apă pentru păsări
Deși ne face o mare plăcere să observăm păsările în peisajul casei noastre, scopul nostru a fost ca peisajul să ofere suficientă hrană pentru păsări încât să nu avem nevoie de hrănitori. Cu toate acestea, deoarece proprietatea noastră este relativ înaltă și uscată, fără apă naturală care să o traverseze, am decis să oferim o instalație aviară pentru băut și scăldat.
În loc să cumpăr ceva generic, am început cu o piatră mare de la o carieră locală. Cu ochelari de protecție, am folosit un burghiu călit pentru a fora un cerc de aproximativ 5 cm adâncime. O daltă rece și un ciocan au fost apoi folosite pentru a excava cercul, creând în același timp o suprafață plăcut texturată.
Am așezat piatra de îmbăiere și de băut proaspăt umplută în stratul ierbos, unde fusese stabilit anterior un amestec de ferigă de scorțișoară (Osmunda cinnamomea), aster alb (Aster divaricatus), ovăz sălbatic de pădure (Chasmanthium latifolium). Ne-am bazat pe acestea și pe arbuștii și copacii din apropiere pentru a asigura o acoperire suficientă pentru ca păsările să se simtă în siguranță când folosesc baia de piatră.
Piatra este amplasată strategic la colțul unei poteci, departe de casă, dar la vedere din două zone de ședere preferate. Atâta timp cât este ținută plină de apă, piatra este folosită în permanență. La începutul lunii decembrie (alături, în dreapta sus), un puișor cu cap negru se folosește de instalația de scăldat. —RD
Preluat din The Living Landscape © Copyright 2014 de Rick Darke și Doug Tallamy. Publicat de Timber Press, Portland, OR. Folosit cu permisiunea editorului. Toate drepturile rezervate.
